Kings never die

Eu sunt copilul generației ’90. Adică toată copiăria mea s-a petrecut în anii ’90. Asta înseamnă că mestecam gumă Turbo (guma aia care își pierde gustul după 30 de secunde, dar pe care o cumpăram mai mult pt surprizele cu mașini pe care le colecționam-ele păstrau mirosul mult timp), beam suc cu paiul, aveam picioarele pline de bube șo vânătăi pentru că toată ziua stăteam pe stradă și ne jucam o mulțime de jocuri de care copiii de azi nici nu au auzit și ascultam muzică la casetefon (cum ce-i ăla?!).

Aici voiam să ajung… Pe vremea mea nu existau atâtea aparate inteligente care să ne atragă atenția de la viața reală. Nu aveam nici tablete, nici telefoane mobile, nu aveam nici măcar calculatoare mulți dintre noi, eram prea mici. Chiar și așa, am avut o copilărie mult prea mișto, cum nici nu vă puteți imagina.

Dar să revin la muzică. Îmi aduc aminte perfect de casetefonul vechi de acasă de la bunicii mei. Am ascultat toate marile hit-uri ale anilor ăia la el. Știam versuri la absolut toate melodiilor de la 3SE, Andre, N&D, Valahia (au mai avut altă melodie în afară de aia cu banana?!), A.S.I.A., Genius etc.

Când am mai crescut (7-8) și puteam alege singură ce muzică să ascult, am decis că îmi place Eminem. ZBANG!!! Pentru anii respectivi era ceva normal ca p fetiță să asculte așa muzică la o vârstă atât de fragedă…NOT!!! Nici măcar nu știam engleză (în afară de câteva cuvinte și probabil să număr, nu am știut o boabă de engleză până în clasa aVa, când am început să studiem la școală), habar nu aveam ce zicea el acolo, dar nici nu conta pentru că mie îmi plăcea muzica și continuam să o ascult indiferent de restricții.

Am auzit muzica lui la vărul meu. Tot el a fost cumva obligat să îmi facă o casetă cu melodiile lui Eminem, ca să le pot asculta și acasă. Cum să vă zic, aveam un obicei bun pe atunci. Dacă auzeam ceva ce-mi plăcea, înregistram pe casetele care nu-mi plăceau, ca mai apoi cineva să caute casetele alea și să descopere că, printr-o minune, nu mai există. Ba chiar i-am făcut și copertă casetei cu Eminem, cu poze decupate din reviste. Și ascultam caseta aia tot timpul, mai ales când eram singură acasă, dar în special la masă. Ai mei o opreau, eu reporneam și tot așa.

Mai târziu ajunsesem genul ăla de fan care știa absolut totul despre artiștii preferați, colecționam într-un dosar toare articolele mari sau mici care apăreau în Bravo și Popcorn (mare fan al acestor reviste) și aveam postere în cameră. Problema era că nu aveam voie să mai pun postere pe pereți, așa că am ales să le lipesc pe mobilă. Pe ușa biroului aveam un poster cu Eminem, iar pe șifonier, fix în fața patului, aveam un giga poster (sau era chiar mai mare?!) Cu 50 Cent (era următorul artist preferat după Slim Shady) la bustul gol. Aici eram deja clasa aVIIa sau aVIIIa, deci era acceptabil.

De atunci și până acum am descoperit și alți artiști, librăria mea muzicală este mult mai diversificată, dar rap-ul și hip-hop-ul rămân genurile mele muzicale favorite. E clar că nu mai ascult în fiecare zi, de dimineața până seara numai Eminem, 50 Cent, Bitză și mai știu eu ce, dar uneori mă întorc la ei și le ascult toate melodiile vechi. Așa am descoperit acum câteva seri, pe youtube, noua melodie a lui Eminem featuring Gwen Stefani (o altă dragoste veche de-a mea). A fost dragoste la primul sunet! Îmi place la nebunie, am ascultat-o de mult prea multe ori până acum și nu mă voi plictisi de ea curând, e clar.

O las aici, pentru alți fani care poate nu au auzit-o încă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s