Hai să te plimb pe Cazanele Dunării

La un moment dat în viața mea de om care petrece prea mult timp pe internet, am văzut o poză cu sculptura în stâncă a lui Decebal. Pe moment am zis că cine știe pe unde e, nu la noi în țară sigur. Piatra asta m-a marcat vizual atât de mult, încât nu am avut stare până nu am aflat totul despre ea. (din seria la ce e bun internetul, pentru toți cei care încă cred că ne era mai bine fără)

#prinmehedinti #soopertinathetraveler

A post shared by C R I S T I N A (@soopertina) on

Am aflat atunci că acest chip al regelui dac se află undeva în apropiere de Orșova, pe malul stâncos al Dunării. Deja era mai bine, realizabil. Doar că am rămas cu dorința și în așteptarea unei ocazii potrivite, care, până la urmă, a venit mai repede decât credeam. (Cum le leagă Dumnezeu pe toate, răbdare să avem 🙂 ).

Când am aflat de infotrip-ul #prinmehedinti, cea mai încântată am fost când am văzut în program plimbarea cu barca pe Cazanele Dunării. Abia așteptam momentul ăsta. Și am avut parte de el sâmbătă, ziua perfectă. De cum am coborât din autocar, după un drum de circa o oră, am dat nas în nas cu Decebal. E drept, al lui era puțin julit. Nu l-am luat la întrebări să aflu de ce. Ne-am salutat respectuos, era copleșit de vizita bloggărilor ăștia bucureșteni, ce nație o mai fi și asta că sperie pe toată lumea.

Ce trebuie să știți că este cea mai mare sculptură din piatră din întreaga Europă, având o înălțime de 55 de metri și o lățime de 25 de metri. Construcția sa a început în 1994 și a durat 10 ani. Știați că e doar cu 6 metri mai mică decât Statuia Libertății din New York?! Nu?! Acum știți! Ei cu ale lor, noi cu ale noastre, le fel de celebre.

Pe lângă faptul că îl poți admira pe Decebal, plimbarea pe Dunăre este absolut superbă, fără nicio exagerare. Peisajul este unic, ești undeva între România și Serbia, respiri aer curat, te relaxezi, te încarci cu energie, te bucuri de frumusețea țării noastre și pentru asta plătești nici mai mult, nici mai puțin de 6 lei de persoană. Un preț prea mic, din punctul meu de vedere. De altfel, în zona Cazanelor Mari poți vizita și Peștera Veterani și Gura Poncovei, alte minuni ale lumii.

#prinmehedinti #tfbMH #blackandwhite #soopertinathetraveler

A post shared by C R I S T I N A (@soopertina) on

Am vorbit atât și încă nu v-am zis de ce se numesc Cazanele Dunării. E simplu, pentru că Dunărea curge atât de repede (5m/s), încât ai impresia că apa fierbe. Ele sunt împărțite în Cazanele Mari – cu o lungime de cca. 4 km și Cazanele Mici – cu lungimea de 3 km.

Am luat apoi o pauză de câteva ore la Pensiunea Melba, aflată in Golful Dubova, între cele două Cazane. Am mâncat aici cea mai bună saramură (iar eu nu sunt tocmai o fană a mâncărurilor picante) și diferite feluri de pește cu mămăliguță. O bunătate! Dacă știam ce mă așteaptă după, luam și la pachet.

cazanele_dunarii_#prinmehedinti (15) cazanele_dunarii_#prinmehedinti (16)

foto: Cristian Șuțu

foto: Cristian Șuțu

De aici am plecat spre Cireșu, unde trebuia să vizităm gura Peșterii Topolnița. Prea simplu pe hârtie! Circuitul nostru a început destul de ușor, pe o potecuță, ca mai apoi să ajungem să coborâm pe pietriș, bolovani instabili, cățărat pe stânci, mers prin râu, alunecat pe ici pe colo. E drept, noi ne-am dus pregătiți pentru o plimbare prin Cișmigiu, nu pentru aventura vieții noastre (de până acum). A fost greu, recunosc. Nu am condiție fizică, nu eram echipată corespunzător (și totuși am fost norocoasă că în ultima secundă m-am gândit să mă încalț în adidași), nu aveam apă, mi-a fost frică (sunt o fricoasă in general), dar am ajuns acolo unde trebuia și înapoi. Eram extenuată la final, dar mi-a plăcut și, mai ales, am fost împlinită că m-am descurcat chiar bine, in ciuda unui mic incident. Pe traseu mi-a fost imposibil să fotografiez sau să filmez, iar când am ajuns la punctul cheie am preferat să mă bucur de moment, nu să mă concentrez să fac o poză bună.

1799111_10153405165289886_1779467705647494509_o

foto: Cristian Șuțu

Aș repeta experiența asta, zău!

 

 

Advertisements

One thought on “Hai să te plimb pe Cazanele Dunării

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s