Fotografii clișeu

Știți voi fotografia aia cu un bebeluș gol stând pe o blăniță sau pe pat?! Sau acea fotografie care se făcea la început de școală, în care elevul stă la catedră, are drept fundal o hartă mare, iar în fața lui stau expuse un abecedar, un penar și un caiet pe care se preface că scrie ceva, privind în obiectiv. Poza în care toți elevii stau în bănci în prima zi de școală. Poza de final de an școlar, alături de doamna învățătoare și cu diploma în mână. Poza pe care toți am dăruit-o mamei de ziua ei, stând în poziție de drepți în fața unei pânze pe care era scris din flori “8 Martie”.rapita_1

Astea toate sunt fotografii clișeu pe care majoritatea celor născuți în anii ’80 – ’90 le cunosc și le au în albumele personale. Cel puțin una din cele enumerate de mine. Evident că sunt mai multe, dar astea îmi sunt fixate în minte.

Pentru că le am și eu. Poză nud am, dar nu e pe blăniță. Damn, nu sunt atât de cool. Pozele din prima zi de școală le am. Mereu mă enervez (și râd în același timp) când văd poza din prima zi de clasa a-I-a, stând în bancă cu Andreea, iar eu uitându-mă pe pereți, ca de obicei. Niciodată nu stăteam și eu frumos la poză. Trebuia să mă strâmb sau să fac ceva. Și cred că am avut și celebra poză de 8 Martie.

rapita_2

Unele dintre clișeele acestea încă se mai practică. Dar pe lângă ele au mai apărut și alte trenduri. Primul care îmi vine în minte este acela cu fotografia de la plajă, în care îți prinzi doar genunchii și marea. Doamneeeeeeeeeee!!! Poate anul ăsta se vor împuțina pozele de genul ăsta. Mai sunt pozele cu apusul în care ți soarele în palmă, pozele făcute pe calea ferată, pozele când privești pe geamul trenului atunci când călătorești, selfie-ul în oglindă și câte și mai câte. 1001 de fotografii clișeu, ar trebui să se facă o carte.

rapita_3În perioada asta a anului, de primăvară spre vară, sunt celebre pozele facute în mijlocul macilor, în câmpul plin de grâu și mai ales în rapiță pentru că, nu-i așa, galbenul dă bine in poze, face contrast.rapita_4

rapita_5

Într-un mod ironic și ca să fiu în trend, am zis că trebuie să am și eu o poză in rapiță. Păi nu?! TREBUIEEE!!! Am încercat chiar și binecunoscuta mișcare cu săritura, care clar că nu mi-a ieșit.

rapita_6

Nu am antrenament, mă las de asta!

Advertisements

One thought on “Fotografii clișeu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s