Mi-e dor..

Tu stii ce e dorul? L-ai simtit vreodata? Cum il masori? Cum explici cuiva cat iti e de dor astfel incat sa te inteleaga perfect?! Este dorul de o persoana diferit fata de dorul de un lucru? „-Mi-e dor de tine! –Cat de dor iti e? –Mult! –Cat de mult?! –Foarte mult!” Cat de mult e foarte mult?!?! Cat iti poate fi de dor? Cat dori poti sa duci, cat poti sa suporti? E dorul placut sau e ceva urat si trist?

Atat de multe intrebari legate de un cuvant atat de scurt.

Mie imi este tot timpul dor. Mi-e dor sa fac anumite lucruri, mi-e dor de persoanele din viata mea pe care nu le vad in fiecare zi, mi-e dor de patul meu atunci cand nu sunt acasa, mi-e dor de camera mea pentru ca e spatiul meu preferat din lumea asta, mi-e dor de locuri pe care imi doresc sa le vizitez din nou, mi-e dor de atat de multe lucruri simple. Dorul asta are diferite forme si intensitati. Uneori iti place sa-ti fie dor pentru ca atunci cand te intalnesti cu persoana respectiva te bucuri mult mai mult de clipele petrecute impreuna.

Dar e si dorul „ala rau”, dorul care te consuma si te distruge in interior. Dor pe care il cunosc deja de foarte multi ani. Si e dureros, al naibii de dureros! Nu stiu cum sa il compar, ce cuvinte as putea folosi pentru a putea exprima cat de intens e, cat de mare, cat de tare doare. Nu am cum, imi este imposibil.

In urma cu aproape 9 ani, la cateva zile dupa aniversarea mea, am trait cele mai puternice sentimente pe care le-am simtit vreodata. Nu stiu cum e posibil ca intr-un singur moment sa simti lucruri atat de diferite. Sa simti durerea, regretul, sa fii revoltat, sa te simti vinovat si neputincios… Cand pierzi pe cineva drag, te pierzi si tu odata cu el. Nu stii ce ti se intampla, nu stii ce poti sa faci, nu stii cum vei fi dupa asta, nu-ti imaginezi cum este viata fara el. Intr-o fractiune de secunda iti trec prin fata ochilor n imaginii si momente din trecut, iti aduci aminte de toate momentele in care nu te-ai comportat prea frumos cu persoana respectiva si iti doresti sa poti schimba asta, iti amintesti mai apoi de momentele frumoase pe care le-ati trait impreuna si le apreciezi acum mult mai mult decat inainte. Cand il pierzi la o varsta frageda te gandesti tot timpul ca nu ai apucat sa il cunosti foarte bine pentru ca esti copil si nu stii ce inseamna sa nu cunosti pe cineva cu adevarat. Si odata ce cresti, ti se povesteste despre el si descoperi cate lucruri aveati in comun, descoperi ca aveti aceeasi pasiune, afli cat de mult va asemanati la caracter si la gesturi si asta te leaga si mai mult de el, indiferent ca impartiti aceleasi calitati sau defecte. Te gandesti cum  ar fi evoluat relatia voastra, cum ar fi fost lucrurile acum.  Iti imaginezi frecvent cum discutati despre ceea ce va place amandurora, cum esti nerabdator sa ii dai noile vesti si sa imparti cu el fericirea ta. Iti imaginezi cum il inveti sa foloseasca un aparat din zilele noastre, un aparat digital pe care el nu l-a cunoscut niciodata si probabil ca nici nu a aflat de existenta lui. Dar, in loc de asta, te bucuri tu de aparatul lui vechi de mai bine de 40 de ani si il pretuiesti din ce in ce mai mult pentru ca este unul din putinele lucruri pe care le ai de la el si cumva este dovada legaturii dintre voi. Legatura de care nu ai stiu decat atunci cand deja nu il mai aveai langa tine.

Te incurajezi ca esti tare si ca, odata cu trecerea timpului, vei trece peste si iti va fi mai usor. Din contra, iti este din ce in ce mai greu pentru ca ai crescut si iti dai seama ca nu ai avut prea mult timp la dispozitie ca sa te bucuri de prezenta lui, iti dai seama cate lucruri ai pierdut, cat de multe lucruri puteati face impreuna, dar nu a fost posibil. Si doare, doare foarte, foarte, foarte tare. Ar trebui sa scriu „foarte” de muuuuuuuult prea multe ori si tot nu ar fi suficient. Imagineaza-ti ca cineva jupoaie carnea de pe tine. Dorul asta doare de 10 ori mai mult. Simt asta de fiecare data cand umblu prin toata casa si realizez ca nu o sa il mai vad niciodata intampinandu-ma in pragul usii. Simt asta de fiecare data cand vad in fata ochilor imaginea ultimei intalniri, amintindu-mi ca nici macar nu il puteam privi, nu puteam sa il vad in starea aia. Stiam, in subconstient, ca trebuie sa mi-l amintesc asa cum il vedeti voi in imaginea asta, razand, chiar daca nu o facea prea des.

Da, imi este dor!

"cu nepotica Alina, la 7 luni" (asa cum scrie pe spatele fotografiei)

“cu nepotica Alina, la 7 luni” (asa cum scrie pe spatele fotografiei)

Advertisements

One thought on “Mi-e dor..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s